Arhitectură – comunitatea locală – meşteşuguri tradiţionale

 

Observatorul Urban Bucureşti al Uniunii Arhitecţilor din România are plăcerea să vă invite, marţi, 25 septembrie, la Centrul de Cultură Arhitecturală al UAR (str. J. L. Calderon, nr. 48, Bucureşti) la seria de prezentări <17:00> urmată de o masă rotundă <18:40>, “Arhitectură – comunitatea locală – meşteşuguri tradiţionale”.
Anul acesta, România a ales pentru Zilele Europene ale Patrimoniului 2012 tema “Meşteşuguri tradiţionale – contribuţia acestora la conservarea patrimoniului cultural”. Prin eveniment, Observatorul Urban Bucureşti doreşte a se ralia demersului ţării noastre.
Vor prezenta:
17:00. Diana Stănciulescu, Şcoala de la Buneşti: Referinţe culte, tehnici vernaculare, unicate No Age
17:20. Cătălina Grigore, Eco Habitat: Redescoperirea materialelor naturale
17:40. Raluca Munteanu, Arhiterra: Materialele naturale – arhitectură sănătoasă şi accesibilă
18:00. Şerban Sturdza, Pro Patrimonio: Dincoace şi dincolo de proiectul de arhitectură
Cu această ocazie va fi lansată cartea Arta feroneriei. Ghid practic de fierărie pentru copii şi adulţi, Sylvain Gabriel (Ariterra & Pro Patrimonio, 2012) <18:20> cu participarea criticului de artă Mirela Duculescu şi a arhitecţilor Mariana Celac, Raluca Munteanu şi Şerban Sturdza.

 

Partener media: Arhitectura

 

_____________

Şcoala de la Buneşti
Obiectivul principal al şcolii este formarea mentală a tânărului înainte de a i se furniza date specifice. Punem la dispoziţia tinerilor informaţiile care încearcă să răspundă la întrebările esenţiale ale omenirii, oferindu-le şansa de a creşte ca fiinţe umane înainte de a se specializa într-un anumit domeniu. Ce ar putea fi mai cuprinzător, mai puternic, mai impresionant decât studiul marilor opere ale omenirii?

Eco Habitat
Suntem un grup de tineri arhitecţi şi viitori arhitecţi, alături de alţi prieteni cu specializări în diferite domenii, ce urmăresc dezvoltarea în România a conceptului de locuire sustenabilă cu impact minim asupra mediului şi rezultate pozitive asupra calităţii vieţii, dorind să ofere locuitorilor acestei ţări o soluţie de a construi o casă mai ieftină, mai sănătoasă şi mai călduroasă.

Arhiterra
Cel mai important scop profesional declarat de membrii acestui grup de lucru este de a descoperi împreună tehnici uitate, de a învăţa şi experimenta arhitectura ecologică, şi, în primul rînd, ARHITECTURA DE PĂMÂNT ca o alternativă de gândire şi locuire. Mai mult decât un curent sau un stil, arhitectura ecologică este un mod complex de a gândi şi întelege actul de a edifica, expresie a contextului sub toate manifestările lui.
Pro Patrimonio România
Facem lobby pentru protejarea patrimoniului, învăţam pe cetăţeni să aprecieze valoarea moştenirii culturale, oferim sprijin pentru restaurarea şi repunerea în folosinţă a clădirilor istorice şi introducerea lor în circuitul cultural şi economic, promovăm meşteşugurile şi tehnicile tradiţionale de construcţie.

Sylvain Gabriel, calfă de fierar şi companion, are puţin peste 20 de ani şi face parte din asociaţia franceză de meseriaşi Les Compagnons du Devoir care formează ucenici în meserii tradiţionale. Ei se perfecţionează continuu prin muncă şi călătorii, potrivit tradiţiei confreriei medievale a companionilor. În anul 2009, Sylvain a desfăşurat un stagiu la atelierul de fierărie din satul Ţibăneşti.
Lucrarea Arta feroneriei. Ghid practic de fierărie pentru copii şi adulţi (Pro Patrimonio, Arhiterra, 2012), concepută de Sylvain Gabriel, se adresează celor interesaţi să înveţe noţiuni teoretice şi practice de fierărie tradiţională. Ea are la bază, în principal, alte materiale didactice la care au contribuit, în timp, cei care învaţă meşteşuguri tradiţionale la şcoala de utilitate publică Les Compagnons du Devoir.
Cartea a apărut cu sprijinul financiar al Uniunii Arhitecţilor din România -cu fonduri din taxa pentru Timbrul Arhitecturii- şi al Ambasadei Franţei în România.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *