Monthly Archives: November 2011

Eco Habitat Association (RENEXPO® South-East Europe 09-11.11.2011)


Eco Habitat participa la Conferinta Internationala “Case pasive in Romania”

Vineri 11 noiembrie 2011, la Sala Palatului, str. Ion Câmpineanu, nr. 28, sect. 1, Bucureşti.

“Case Pasive în România” se află la cea de a II-a ediţie şi este organizată de către ISPE împreună cu Universitatea Politehnică Bucureşti – UPB şi REECO, cu ocazia Zilelor Casei Pasive din întreaga Europă, ca parte dintr-o serie de evenimente de transfer de cunoştinţe şi bune practici din cadrul RENEXPO® (Renewable ENergy EXPOsition) EUROPA de SUD-ESTwww.renexpo-bucharest.com

Context
Conceptul de Casă Pasivă (Passivhaus), lansat de curând şi în România, a fost aplicat pentru prima oară în 1991 în Germania de către Wolfgang Feist şi Bo Adamson de la Passivhaus Institute Darmstadt.
O Casă Pasivă se distinge printr-un confort deosebit de mare cu un consum de energie foarte mic. Consumul anual de caldură pentru încălzire / răcire pentru o construcţie certificată „Casa Pasivă” nu trebuie sa depăşească 15 kWh/m2 pe an, ceea ce reprezintă mai putin de 10% din consumul de energie în cazul construcţiei standard.

Teme abordate
Organizatorii intenţionează să atragă atenţia participanţilor din România şi din străinatate asupra progreselor înregistrate în domeniu de la ultima ediţie a conferinţei în 2009. Temele propuse spre dezbatere vor aborda subiecte de interes legate de eficienţa energetică şi aplicarea Directivei 2010/31/CE pentru creşterea performanţei energetice a clădirilor.

Detalii referitoare la publicul vizat, sesiunile de lucru, lectorii invitaţi şi moderatori le găsiţi pe site-ul http://www.aicps.ro/articol.php?id=94